Motto:
„Unde e iluziile mele / Care le-am avut?”
(Refren celebru în anii ’50, cântat în localurile de noapte bucureștene de Ovid Teodorescu și Ilinca Cerbacev)
Dan Mihalache. N-ați auzit de el? Nu se poate! E printre cele mai vehiculate nume în ultimele două săptămâni online. O simplă căutare pe Google vă va returna zeci de rezultate.
Este omul despre care s-a spus că ar fi viitorul șef al Cancelariei prezidențiale a lui Klaus Iohannis. „S-a spus”, zic, pentru că nimeni nu a confirmat această supoziție. Klaus Iohannis nu a confirmat NICIODATĂ acest nume. „Sursele” l-au numit și tot „sursele” l-au demis deja avant la lettre.
O să găsiți zeci de editoriale scrise cu furie de jurnaliștii „de dreapta”, declarații ale unor personaje publice pe facebook privind ieșirea în stradă dacă această numire se va produce, totul culminând cu oScrisoare deschisă a „intelectualilor” către Klaus Iohannis, în frunte cuAndrei Pleșu, publicată în Revista 22. Scrisoare la care acesta a răspuns printr-o postare pe facebook.Arătați-mi vreo Fecioară Maria în politica românească…
De unde tot acest vuiet? Dintr-o greșită înțelegere a realității. Dintr-o supralicitare a momentului 16 noiembrie drept ceva ce nu a fost de fapt. Parcă-i aud pe toți cei de mai sus fredonând cu năduf „Unde e iluziile mele / Care le-am avut?”…
Emoția publică a momentului 16 noiembrie l-a împopoțonat pe Klaus Iohannis prin „pana” multor jurnaliști „de dreapta” cu mantii care nu sunt ale lui: mantia unui prinț anti-comunist radical, mantia unui Vlad-Țepeș modern – produs al DNA și al electoratului „macovist” sau mantia unui conte Dracula al răzbunării anti-pesediste. Jurnaliștii au lăsat deoparte judecata rece, rațiunea, cântărirea argumentelor și au îmbrățișat emoția, patima, spiritul vindicativ, avântul revoluționar.
Dar Klaus Iohannis nu este nimic din toate cele de mai sus. Klaus Iohannis este un politician care a câștigat alegerile într-un anumit context istoric, iar pe 16 noiembrie n-a fost vorba – așa cum am scris într-un editorial chiar în ziua turului al doilea – nici despre anti-comunism, nici despre Revoluție, nici despre eroism anti-dictatură. Cei care-și fac iluzii vor avea cu certitudine deziluzii, așa că ar fi bine să rămânem cu picioarele pe pământ…
Nu-l cunosc pe Dan Mihalache, cu excepția aparițiilor sale publice. I se reproșează, de către „băsiști”, că a fost în PSD. Păi și Elena Udrea a fost în PSD, apoi în PNL și ulterior la PD… Și mai sunt multe alte exemple! (de pildă, Cristian Diaconescu – îmi atrage atenția, pe bună dreptate, un cititor). I se reproșează că a fost alături de autorii „loviturii de stat” din 2012. Păi și Klaus Iohannis a fost tot acolo în 2012, alături de PNL, aliat la acea vreme cu PSD! Rămâne istoriei să lămurească ideea de „lovitură de stat”. Eu înclin s-o calific drept bătălia decisivă dintr-un război politic acerb, dus deseori cu mijloace murdare, dar un război politic, totuși. Haideți să lăsăm ipocrizia deoparte! Arătați-mi vreo Fecioară Maria în politica românească și o iau pe loc de nevastă!Abia așteptau „prietenii” să se delimiteze de Iohannis…
Dan Mihalache nu e singura țintă a celor care au dezbrăcat haina de jurnaliști și au îmbrăcat-o pe cea de militant. Mai există pe presupusa listă a consilierilor încă două-trei nume contestate vehement. Asta încă înainte ca Iohannis să pronunțe măcar un singur nume! Și sunt convins că, dacă om căuta bine-bine, vom mai găsi câteva fapte reprobabile ale viitorilor posibili consilieri de la Cotroceni. Sigur vreunul trăgea fetele de păr când era mic…
Elena Udrea, cea de atunci, cu un an înainte de a deveni șef al Cancelariei prezidențiale
Lăsând gluma la o parte, mi se pare ciudat procesul de intenție care i se face președintelui ales dar încă neintrat în mandat având în vedere de pildă faptul căElena Udrea a ocupat postul de șef al Cancelariei prezidențiale. Vă amintiți? Și nu Elena Udrea de acum, cea sofisticată și care „a învățat enorm” – după cum ne-a dezvăluit chiar mentorul ei, Traian Băsescu – ci Elena Udrea cea de atunci, fostă pesedistă marginală, fostă consilieră a pesedistului de frunte (pe atunci) Cozmin Gușă, soață a soțului său Dorin Cocoș, acea Elenă Udrea convinsă că Norvegia este membră UE și că are președinte… Nu-mi amintesc să fi citit atunci poziții publice dure ale jurnaliștilor „de dreapta”. Nu-mi amintesc să fi citit atunci nici vreo vehementă scrisoare deschisă a „intelectualilor”! Ba chiar, dacă nu mă lasă memoria, însuși domnul Andrei Pleșu a conviețuit luni bune în 2004 – 2005 sub acoperișul Palatul Cotroceni cu acea Elena Udrea. Exact!…
Elena Udrea de acum, varianta 2014
Nu știu dacă dl Klaus Iohannis îl va numi pe Dan Mihalache șef al cancelariei prezidențiale, omul care i-a fost cel mai aproape în campanie și cel care a fost șef al staff-ului de campanie. Probabil că nu. Cred însă că e normal ca șeful statului să lucreze îndeaproape cu oamenii în care are încredere. Cu oamenii – cei foarte puțini, atenție! – care i-au stat alături într-o campanie electorală în care îi numărăm pe degetele de la două mâini pe aceia care-i dădeau vreo șansă în fața lui Victor Ponta. Până în ultima clipă, majoritatea celor din PDL și PNL creaseră un fel de cordon sanitar în jurul unui Iohannis de care abia așteptau să se delimiteze după ce ar fi pierdut scrutinul din 16 noiembrie. Cei care cunosc culisele campaniei electorale știu despre ce vorbesc…
Ori în aceste condiții mi se pare cel puțin o impietate să ne apucăm acum să-i facem liste cu cine e bun și cine nu e bun și să ne apucăm să-i impunem oameni providențiali, auto-descoperiți pro-Iohannis de ultimă oră. E plină scena publică de ei!
Gata, campania s-a încheiat. De acum trebuie să-l lăsăm pe noul președinte să se țină de promisiunea „lucrului bine făcut” și să nu-i dăm peste mână când el nici măcar n-a mișcat-o încă! Despre cum o va face, tot el va răspunde în fața electoratului, nu altcineva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu